Noua clădire a companiei de asigurări de sănătate Menzis este situată la marginea extinderii urbane Europapark din oraşul Groningen. La nivel urban, construcţia îşi exprimă caracterul iconic către centura oraşului şi către autostrada A7, Europaweg. La nivelul parterului, aliniamentul la stradă este determinat de Europapark unde clădirea, pe măsură ce se înalţă, se înclină gradual către stradă, deasupra ei.
Clădirea de 12 niveluri este împărţită în trei segmente prismatice identice, rotite 90 de grade în relaţie cu celelalte. Cu dimensiunie de 43×43 metri, segmentul este caracterizat de o compactitate funcţională şi totuşi estetică. Fiecare segment conţine 4 niveluri, intersectate vertical de un atrium. Drept consecinţă, un atrium spiralat este generat ca un răspuns interior la dinamismul exteriorului.
"Piciorul" adăposteşte funcţiunile publice, orientate către atrium, incluzând birouri de relaţii cu publicul, un magazin de asigurări şi un centru de sănătate. Un cabinet medical şi mai multe camere de consultaţie sunt situate în zona mai retrasă. Un sistem practic de partiţionare împarte cel de-al treilea şi al patrulea nivel în săli de conferinţe, o bibliotecă, zone de sport, un auditoriu şi un restaurant. Zona de restaurant poate fi utlizată flexibil şi ca un spaţiu suplimentar de întălnire/conferinţă la nevoie. Scara spaţioasă, ce permite accesul facil al publicului prin atrium la restaurant şi la centrul de conferinţe de deasupra, oferă o privelişte nestânjenită asupra zonei interioare şi a apei canalului Winschoterdiep.
Segmentul din mijloc şi cel superior sunt generice. Prezenţa specifică a atriumului, ce permite intrarea luminii naturale în clădire, contrastează cu neutralitatea fiecărui etaj. Atriumul divide fiecare nivel într-o serie de zone de lucru, fiecare având caracteristici distincte: perimetrale sau izolate, iluminate sau bine umbrite, deschise sau închise. Variaţia condiţiilor spaţiale permite aplicarea diverselor concepte de birouri, potrivite diferitelor procese lucrative din cadrul Menzis, cum ar fi call center-ul, funcţii administrative, etc.
Scările atriumului facilitează legătura/contactul dintre niveluri. Împreună cu utilizarea materialelor naturale, grădina de magnolii din jurul clădirii cu diversele-i terase, jocuri de apă şi lumini, contribuie la crearea unei ambianţe plăcute şi relaxante.







Paul de Ruiter: Clădirea de birouri Rijkswaterstaat, Olanda
NL Architects: Clădirea Siemens, Regiunea Hart van Zuid, Olanda
KOW: Clădirea de birouri Alaska
Izquierdo Lehmann: Clădirea de birouri Cruz del Sur, Chile
Audrius Ambrasas Architects: Clădirea de birouri Swedbank



































.jpg)

