Biserica reprezintă un punct de referinţă al arhitecturii contemporane din cel mai istoric oraş al lumii, Roma. Ea stabileşte o nouă paradigmă în designul ecleziastic internaţional.
Proiectul a început în 1995 în urma unei competiţii la care au mai participat Tadao Ando, Gunter Behnisch, Santiago Calatrava, Peter Eisenman şi Frank Gehry. Meier a caştigat acest concurs în 1996, iar lucrările au început în 1998.
Biserica se află pe un sit plat, triunghiular din Tor Tre Teste (denumit astfel după un basorelief reprezentând trei capete sculptate într-un turn de veghe medieval ce datează din secolul IV), aflat la 10 km est de centrul Romei.Construcţia completează un complex rezidenţial pentru persoanele nevoiaşe, ridicat în anii 1970, la marginea unui parc public.
Complexul de 108.414 mp este compus dintr-o biserică şi un centru comunitar, legate printr-un atrium înalt de patru etaje. Materialele utilizate sunt beton, stuc, travertin şi sticlă. Cele trei arce din beton, cu înălţimi pornind de la 17 m până la 27 m, amintesc de pânzele în vânt ale unei nave.
Acoperişul de sticlă şi lucarnele bisericii se desfăşoară pe întreaga înălţime a construcţiei, umplând spaţiul cu lumina naturală. Noaptea, lumina ce radiază din interior creează o senzaţie de ireal, însufleţind peisajul.
Proporţiile complexului se bazează pe o serie de pătrate decalate şi patru cercuri. Trei cercuri de rază egală generează profilele celor trei arce exterioare, care împreună cu peretele central formează nava principală a bisericii, sugerând discret Sfânta Treime.
Această biserică s-a dorit de la început a fi o operă arhitecturală contemporană, reprezentativă pentru timpurile noastre, ce se evidenţiază prin sinceritatea construcţiei în sine. Transparenţa şi lumina curg prin acoperişul luminat de cer, pur şi simplu invadând spaţiul interior, dar pătrund şi de desubt print-o deschidere îngustă de la nivelul podelei. Oamenii din atrium sunt învăluiţi de această lumină mistică. (Richard Meier)









KHR Arkitekter: Biserica Sfintei Cruci din Jyllinge, Danemarca
Foster+Partners: Academia Langley, UK
Jasmax: Biserica Waiuku
DOS Architects: Biserică catolică în Lagos,Nigeria
Căutare/Quest, regizat de Ionuţ Piţurescu – selectat la Cannes































.jpg)


3 Comentarii
Inspiră eleganță și armonie.
super tare constructia desi nu arata a biserica ci a hotel dar e super tare nu am mai vazut asa ceva pana acum:D
Foarte tare !