Perioada: 21, 22, 23 mai 2010
Locaţia: fosta bază militară de lângă Urziceni, judeţul Ialomiţa, la 45km de Bucureşti
IARMAROC este festivalul de cea mai mare amploare şi diversitate din România. Este singurul festival eco, singurul pentru toate vârstele şi singurul care îmbină artele cu jocul. Staff-ul responsabil de confort şi distracţie se ridică la 1000 de oameni.
Festivalul IARMAROC, ajuns anul acesta la cea de-a doua ediţie, are la bază conceptul tradiţional românesc de bâlci, care datează din secolul XVIII: se ţine la date fixe, timp de trei zile, este pentru toate vârstele şi e sărbătorit prin dans, jocuri şi târg de produse.
IARMAROC în 2010, faţă de acum 200 de ani, se desfăşoară pe 270.000 de metri pătraţi şi vine cu peste 150 de artişti români şi 50 străini, la 14 scene, peste 150 de negustori cu produse hand-made, festival de film cu 100 de titluri româneşti, perimetru de joacă cu 12 tipuri de distracţii, 16 baruri, 90 de barmani, 20 de bucătari, camping pentru 2000 de corturi, 4000 de locuri de parcare, o puzderie de zone de chill-out, trei zone pentru mâncare şi multe alte surprize, ca la orice bâlci.
În plus, IARMAROC este eco. Promovează responsabilitatea faţă de natură şi protecţia mediului, prin recipiente de reciclare, flyere din hârtie refolosită, şi scrumiere de buzunar. La curăţenie vor ajuta voluntarii Asociaţiei Mai Mult Verde.
“Iarmaroc s-a născut din coagularea celor mai bune idei şi punerea lor în practică, cu pasiune, de către patru organizatori de evenimente sub brandurile: Flama, Lollipop, Traian42 şi Mamut Events. Am vrut să facem un “sat” în pădure, în care odată intrat, să nu mai ai nevoie de nimic pentru trei zile. Noi îţi asigurăm şi confortul, şi distracţia. Iarmaroc chiar este o nebunie curată!”, spune Cătălin Lungu, unul dintre organizatorii Iarmaroc.
Biletele oficiale Iarmaroc Fest 2010 se pot achiziţiona doar în reţeaua bilete.ro
şi în magazinele partenere din Bucureşti : Base, H2O, Ollie Gang Shop, Boarders şi Hippie Hippie Shake. Ele conţin elemente de înregistrare unice (serie) şi de securitate (hologramă). Abonamentul pe 3 zile, achiziţionat în avans, costă 100 de lei. Primii 1000 de cumpărători vor primi câte un tricou Iarmaroc, ediţie limitată. În cinstea eliminării vizelor pentru Serbia, cetăţenii de această naţionalitate au intrare liberă, iar accesul lor se va face pe bază de paşaport.
Informaţiile complete despre line-up, program, bilete, cazare, modalităţi de transport şi reguli de acces în camping se află pe www.iarmaroc-fest.ro
.
Prima ediţie IARMAROC Fest a avut loc între 21-22 mai 2009, în pădurea Păuleşti, lângă Ploieşti, pe 25.000 de metri pătraţi în aer liber. Au cântat 45 de trupe live şi 68 de DJ, la opt scene şi 50 de negustori hand-made şi-au expus produsele spre vânzare. Au participat 5000 de persoane. S-a pictat, s-a desenat, s-a sculptat. S-a jucat tenis, fotbal şi volei. S-a transmis live evenimentul pe site-ul acumlive.ro.
IARMAROC FEST 2010 – HEADLINERS
Dub Pistols (GB) —- Noze (FR) —- Elektro Guzzi (AT) —- Wareika (DE)
Belleruche (GB) —- Groove Orchestra (Serbia) —- Kraak & Smaak (NL)
Greg Wilson (GB) —- Dinky (CL) —- Dyed Soundorom (FR) —- Tippa Irie (GB)
Elite Force (GB) —- DrumAttic Twins (GB) —- JT Donaldson (US)
Jeff23 (FR) —- Banco de Gaia (UK) —- Secret Vibes (FR)
PsychoFreud (NO) —- Cedry2k (RO)
Pentru informatii suplimentare sau interviuri cu artişti,
Alexandra Enache
Mobil: 0721 151 649
E-mail: alexandra@iarmaroc-fest.ro



Festivalul IARMAROC 2010
Organizatorii IARMAROC FEST 2010 își cer scuze!
Câştigătorii Best Film Fest 2010
S-au pus in vanzare biletele pentru SummerJam Fest 2010
Green Hours International Jazz Fest 2010
![Saul Williams [LIVE] la București – 10 decembrie 2011](http://artboom.ro/wp-content/uploads/2011/11/Saul-Williams-Live-Bucuresti-90x90.jpg)


















.jpg)


4 Comentarii
Am fost la multe evenimente de gen prin toata tara dar o organizare mai de doi lei n-am vazu tin viata mea. Anu’ trecut a avut succes si Paulesti-ul nu a mai fost suficient de comod si la indemana (aproape de Buc, usor de ajuns, nu lasai masina la mama dracu’ si aveai scene bine organizate in care nu te balaceai in namol dak ploua, nu trebuia sa bati km intregi de la parcare pana la eveniment), au vrut musai 14 scene si sute de hectare. S-au ales cu un namol pana la glezne in care si cele mai mari jeep-uri au ramas impotmolite. Neavand alt mijloc de transport din parcarea cica „pazita si luminata” pana la locatia efectiva (aflata la 4 km de parcare!!!) ,imposibil sa mergi pe jos si cu cele mai cool cizme de cauciuc,organizatorii si-au luat de la gura si au „inchiriat” UN SINGUR tractor ordinar, din ala cu care se care fanul la tara, in care nu aveai cum sa te urci decat daca binevoia cineva a te arunca pana sus,(trebuia sa faci cumva sa sari 1m jumate in sus) in care nu incapeau mai mult de 10-15 pers odata , in care te tineai de cel de langa tine ca sa nu cazi. Unicul tractor venea din ora in ora sa te ia din parcare si daca vroiai sa te intorci din locatie inapoi la masina, ai pus-o (faceai cam 3 ore dus intors in total). Cel mai mare eveniment de gen din Romania? Eveniment la care se asteapta mii de oameni, multi straini? Eveniment in care s-a investit un sfert de mil de euro si in care organizatorii se carpesc la un tractor furat de pe camp? Trist si Jenibil…eu una nici n-am mai ajuns la locatie, dar am auzit k acolo dansai intr-un namol si mai mare…pacat de tinerii care au venit de peste mari si tari si din toate colturile tarii sa stea cu cortul pe namol si sa se distreze 3 zile, daca stiau ce organizare de kk avea sa fie, nici nu se mai deranjau…
total de acord.sa va zic si de cei de la intrarea in parcare ce iti incasau de 2 ori plata parcarii apoi tractoristul beat mort care a dostrus cu nonsalanta o masina intepenita in mazga lovind-o cu remorca de la un cap la altul dupa ce in prealabil s-a lasat asteptat in ploaie circa o ora pentru ca nu mai avea motorina iar noi negociam cu el printr-o persoana de legatura sa vina in mortii ma-sii si sa ne scape de cosmar promitandu-i ca-d dam si bani numai sa ne duca dracu mai repede din peisajul ala pe care nici bacovia nu l-ar fi inteles.mai zic si de paznicii aia de la intrare care sub observatia unor militieni “plantati” la intrare te scotoceau si-n cur de aveai impresia ca esti la meciul steaua-dinamo cu intrare pe la serele din ghencea.ma opresc aici k mi-e mila de organizatorii astia k si entitate.
3 km jumatate de noroi si balti de strabatut din parcare pana in perimetrul festivalului. Nebunie curata. Daca intr-adevar ii pasa cuiva de acest aspect… nu era f scump sa inchiriezi macar 2-3 van-uri cu 8-9 locuri. Cereai 5 lei pe tura si scoteai paguba inapoi. Tampenia cea mai mare a fost reprezentata de caricaturile de paiate imbracate in costum de bodyguard care parca nici macar nu erau platiti cu bani ci cu satisfactia de a-i controla pe participanti adanc intre fese si sa le rascoleasca bagajul mai ceva ca pe un aeroport din Israel. Nu mai pun la socoteala glumele de prost gust care nu numai ca erau deplasate si nu-si aveau locul dar mai sareau si din guri largi ce ascundeau frunti inguste.
Noroiul a fost intr-adevar stressant dar asta nu era motiv sa impiedice simtirea de bine. Ar fi fost namol mai putin si mai de trecut cu vederea daca nu existau non-stop Jeep’uri si Atv’uri care sa alerge ici-colo si masini (care desi nu ar fi avut ce sa zbarnaie pe acolo conform regulamentului faceau un mic trafic constant). Berea a lipsit de mai multe ori si la multe baruri. De fapt multe baruri (si scene) nici nu au functionat.
Preturile (in jetoane) erau destul de mari pentru un event la care erai cautat in cele mai nepatrunse locuri … poate reusea vreunul sa ascunda vreo conserva in fund sau vreo sticla de apa prin zona pubiana. 1 jeton – 5 ron. O apa la jumate – 1 jeton. 1 Strudel – 1 jeton… si tot asa… Nu prea am inteles ce s-a intamplat cu artisti/trupe gen Psychofreud (pana la urma a fost uitat sau abandonat la aeroport?), Coma (intr-adevar anulati? …pe motive de … care era motivul de fapt?)… Se mai auzea cate un artist/membru al vreunei trupe care isi spunea nemultumirile la telefon si care ‘ameninta’ ca daca nu isi primeste banii nu mai canta (If we don’t get the money we won’t perform).
Pe langa dezamagirea si lipsa de profesionalism in organizare (cu toate ca Staff-ul avea un numar impresionant) au dezamagit foarte mult participantii la festival din cel putin un motiv: lipsa vadita a bunului simt! Cu un numar impresionant de pubele standard si pubele ecologice plus cel putin 30-40 de locuri special amenajate pentru colectarea selectiva a deseurilor (sac albastru – plastic, metal; sac negru – resturi menajere) la terminarea festivalului locul arata ca naiba…
Pahare si farfurii de plastic aruncate la voia intamplarii, resturi menajere imprastiate prin foarte interesanta si misterioasa locatie (o fosta baza militara) iar sacii negru/albastru stateau dovada ca foarte multi dintre ‘festivanti’ ori sufereau de acromatopsie ori le venea greu sa distinga intre plastic/metal si resturi menajere… sau poate pur si simplu i-a durut exact in locul in care au fost controlati de catre Spartanii de la intrare…
Printre alte lucuri anuntate care au lipsit s-a numarat zona de chill cu hamace si leagane. Poate din cauza ploii… dar parca nici urma de intentie nu se distingea…
Tiroliana te costa 3 jetoane si era amplasata in asa fel incat dupa ce te catarai in copac (punctul de lansare) te lansai intr-o cursa mica pe deasupra unor masini si de multe ori printre sau chiar in indivizi care incercau sa intre linistiti in zona de camping [da, treceai pe deasupra intrarii in una din zonele de camping la o 'altitudine' numai potrivita cat sa lovesti pe cine iti iese in cale (incidentele nu au intarziat sa apara - minore, e drept)]. Pe langa asta au mai distrus si un cuib de albine.
Hippie Bazaar … majoritatea celor care au venit acolo cu standuri au iesit in pierdere. Pacat! Multi dintre ei chiar aveau ce sa expuna si sa vanda.
Impresia generala a fost ca s-a tras mult pe profit. O imbogatire peste noapte nu strica nimanui dar nu tre’ sa implice atata haos si lipsa de respect fata de ‘festivanti’. Cand a devenit clar ca numarul de participanti va fi cu mult mai mic decat cel anticipat/dorit a inceput sa pluteasca in aer senzatia ca toate pierderile financiare trebuie acoperite pe spinarea celor care sunt acolo totusi sau, daca nu, da-i in *******.
Mancarea a fost… sa zicem acceptabila si puteai sa alegi din cateva feluri. La capitolul preturi jetoanele erau neputincioase: (ex.) 1 jeton o portie de cartofi, 1 jeton 2 bucatele de cascaval pane (la care se adauga o chifla pe care trebuia sa o cam ceri ca nu ti se dadea din mereu din oficiu/ospitalitate).
Desi carnivor, cred ca printre cele mai gustoase alegeri ar fi fost cu siguranta salatele (2 la 1 jeton). Servirea a decurs fara incidente si intr-o maniera neutra. Fiind un singur loc din care putea sa iei mancare, cozile erau inevitabile. Nu vreau sa imi inchipui ce s-ar fi intamplat daca ar fi fost 6-7 mii de oameni.
In afara de cantina principala mai existau cateva (foarte putine) locuri de unde, daca aveai rabdare sa stai pana la 2 ore la coada, puteai sa iti procuri clatite, cateva lichide (care in multe locuri si de multe dati au lipsit) sa-ti potolesti setea si alte maruntisuri culinare.
Mai multe persoane/grupuri (foarte) binevoitoare au facut o oarecare paralela intre Iarmaroc si Woodstock. Placut gand dar in realitate nici nu poate fi vorba de asa ceva (poate doar noroiul si ala doar ca prezenta si nu ca element de inspiratie sau instrument de joaca). Este greu de facut o comparatie echitabila cu un festival mediocru… dar cu Woodstock?
Toalete au fost destule pentru toata lumea (la inceput nu prea exista hartie igienica pe nicaieri. Au inceput sa apara apoi cateva semne ca ai avea cu ce sa-ti sanitezi popoul fara sa trebuiasca sa dai o fuga pana la cort sau sa ai mereu cate un sul de hartie indesat prin buzunare). Sambata dimineata, daca nu ma inseala memoria, parca au fost si igienizate. Spre duminica au devenit insa pline, neingrijite, mirositoare (evident), noroite.
Pe langa ploaia dracoasa si dusmanoasa care in mod sigur a afectat desfasurarea festivalului, grindina de gafe si furtuna de nepasare sau lipsa de experienta si skill’uri organizatorice au facut ca intrarea la Iarmaroc sa coste mult mai mult decat ar fi meritat. Pe langa asta, ai avut de unde sa iti indesi desaga cu dezgust si sa arunci mormaieli legate de toate neamurile decedate ale celor insarcinati cu paza… Scuzati! De fapt treceam in revista colectia impresionanta de standup comedianti inarmati cu un arsenal de glume proaste care putzeau a prostie seaca (glume venite venite din partea unor purtatori de uniforme care tineau loc si de creier) si, nu in ultimul rand, sa te intrebi ce mama dracului a fost in mintea organizatorilor de au lasat sa se genereze atata confuzie si au scapat propriul festival de sub control (organizatori care totusi au pus osul la bataie, doar ca osul s-a frant, pare-se, cam pe Joi) si, daca mai au de gand sa socoteasca o a treia ‘aventura’… In ce fel vor incerca sa curete pata de noroi de pe obrazul Iarmaroc 2010?
iar in maroc get a life fa compuneri in alta parte