Bandoneonul şi acordeonul sunt instrumente puţin cunoscute la noi, rar studiate, asociate altor genuri de muzică, în timp ce în lume există un bogat repertoriu de gen, iar interpreţii s-au dovedit a fi muzicieni autentici, pasionaţi, plini de rafinament şi originalitate.

Orchestrele şi Corurile Radio vă invită la un eveniment muzical unic în România: , ce va avea loc la Sala Radio, în perioada 17-24 martie 2010.

Invitaţii străini ai acestui îşi vor demonstra virtuozitatea în dublă ipostază – în concerte cu orchestra şi în recitaluri solistice – şi vă vor da ocazia să ascultaţi muzică de Bach, Rachmaninov, de Falla, Bacalov, Piazzolla, Baretta, Rodriguez, Romero, propunându-vă întâlniri cu sonorităţi cu totul speciale.

Vedeta incontestabilă a Festivalului este , instrumentist şi compozitor francez, ce va fi însoţit de sextetul ce-i poartă numele. El descrie astfel cele două instrumente care l-au făcut celebru în toată lumea: "Acordeonul şi bandoneonul, instrumente de suflat cu claviatură (stereo), cu ancii vibratoare, adevărate orgi portabile, sunt în prezent aproape singurele instrumente care propun, din punct de vedere pur instrumental, o strălucire şi un "sânge nou" fiecărei lucrări de ".

Concertul de deschidere va avea loc miercuri, 17 martie 2010., ora 19:00, când , dirijată de îi va avea invitaţi pe Peter Soave (bandoneon), Madeleine Soave (acordeon), Alina Bottez (soprană) şi Yuriy Tsiple (bariton). Va participa , pregătit de dirijorul Dan Mihai Goia. În program: Piazzolla, Romero, Bacalov.

Joi, 18 martie 2010, ora 19:00, Peter Soave (bandoneon şi acordeon) şi Madeleine Soave (acordeon) vor oferi un recital cu muzică de Boellmann, Piazzolla, Bacalov, Astier şi alţii.

Vineri, 19 martie 2010, ora 19:00, , sub bagheta dirijorului , îi va avea invitaţi pe alţi doi muzicieni de renume: (bandoneon) şi (acordeon), ce vor interpreta muzică de Passarella, Rodriguez, de Falla. Cei doi solişti vor evolua şi într-un recital care va avea loc sâmbătă, 20 martie, ora 19:00, când vor interpreta muzică de Bach, Passarella, Piazzolla, Gardel, Jacomucci.

Joi, 21 martie, de la ora 19:00 va avea loc recitalul extraordinar al Sextetului Galliano, care va oferi publicului un adevărat regal cu muzică de Bach, Piazzolla şi Galliano.

Concertul de închidere va fi susţinut de Orchestra de Cameră Radio, dirijată de Roberto Salvalaio, îl va avea invitat pe Richard Galliano (bandoneon). În program: Piazzolla, Romero, Lecuona.

Programul complet al Festivalului se găseşte pe site-urile http://orchestre.srr.ro şi www.eventim.ro.

Bilete se pot procura prin Eventim, la Casa de bilete a Sălii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe www.eventim.ro.

Share
Share
Share
Share
Share
Share
Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

ADAUGĂ UN COMENTARIU

Emailul tău nu este niciodată publicat sau împărtăşit. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.

*
*

Introdu adresa ta de email aici şi te vom ţine la curent cu tot ce este nou pe ARTBoom.ro (verificaţi email-ul pentru activare):

Serviciu oferit de FeedBurner

Recomandăm

Galerie

Comentarii recente