Prima ediţie a Promenadei Operei a avut loc pe 25 august 2007, cea de-a doua pe 30 august 2008, iar cea de-a treia pe 1 august 2009. De fiecare dată, pe esplanada teatrului s-au adunat mii de spectatori, dornici să guste din frumuseţea muzicii clasice. Preluând modelul manifestărilor de amploare realizate de instituţiile de gen din Europa – precum operele din Londra, Paris, Roma, Viena, Berlin, Madrid, Praga – Opera Naţională Bucureşti şi-a propus şi, iată, a reuşit ca acest eveniment să devină tradiţional.

Programul concertului va fi prezentat publicului de către Ion Caramitru, actor şi director al Teatrului Naţional Bucureşti şi va include arii şi duete celebre din opere aparţinând compozitorilor Camille Saint-Saëns, Piotr Ilici Ceaikovski, Georges Bizet, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini, interpretate de tineri artişti lirici care s-au făcut deja remarcaţi în cadrul producţiilor ONB, dar şi de vedete ale scenei noastre: Maria Jinga (mezzosoprană), Tina Munteanu (soprană), Daniel Filipescu (bariton), Vlad Miriţă (tenor), Oana Andra (mezzosoprană), Florin Simionca (bariton), Teodor Ilincăi (tenor), Crina Zancu (soprană). În partea a doua a programului, orchestra, corul teatrului, pregătit de maestrul Stelian Olariu şi soliştii Mihaela Stanciu (soprană), Valentin Racoveanu (tenor) şi Iordache Basalic (bariton) vor interpreta cantata “Carmina Burana”, compusă de Carl Orff. Evenimentul se va desfăşura sub bagheta dirijorului Iurie Florea.

Promenada Operei din 2010 este organizată cu sprijinul Ford-Colina Motors (sponsor principal), JTI, MasterCard, BRD şi Grass Farm (sponsori), Primăria Sectorului 5 Bucureşti şi Jandarmeria Română (parteneri).

S-ar putea să-ţi placă şi:

1. Premieră la Opera Naţională Bucureşti – AMADEUS
2. Gala de balet 2010 la Opera Naţională Bucureşti de Ziua Internaţională a Dansului
3. Spectacole U.N.A.T.C. în premieră la Opera Naţională Bucureşti – …Before The End After…
4. ShortsUp MUSICOLOGY @ Opera Nationala
5. Spărgătorul de nuci la Opera Naţională Română din Iaşi

Paris, mon amour are la bază unele dintre cele mai cunoscute chansonete franţuzeşti, care redau, prin muzică şi dans, atmosfera boemei pariziene.

În foaierul teatrului, spectatorii vor fi invitaţi să se aşeze la mese şi să savureze fiecare un pahar de şampanie şi o tartă cu caviar, în timp ce pe scenă şi printre mese îi vor putea vedea şi asculta interpretând chansonete celebre ale lui Edith Piaf (Je ne regrette rien, La vie en rose), Charles Aznavour (La bohème), Jaques Brel (Ne me quitte pas) sau Joe Dassin (Salut), pe soliştii Teatrului Naţional de Operetă.

Paris, mon amour este mai mult decît un spectacol, este o călătorie pe străduţele înguste ale Parisului şi o invitaţie de a cunoaşte celebrele sale personaje, însufleţite de artiştii teatrului. Pentru a completa atmosfera tipică a unei seri pariziene, Paris, mon amour le va oferi celor prezenţi în cafeneaua din foaierul teatrului posibilitatea de a vedea numere clasice de magie, realizate de magicianul Andrei Teaşcă de la Teatrul de Magie, dar şi cunoscute numere de mimă, specifice micilor artişti care animă străzile Parisului.

Interviu cu Răzvan Ioan Dincă, regizorul spectacolului

Despre Paris s-a scris şi s-a vorbit mereu foarte mult. Parisul – oraş al îndrăgostiţilor, Parisul – oraşul artiştilor, Parisul opulent al regilor Franţei etc. Ce “faţă” a Parisului este înfăţişată în spectacol?
Răzvan Ioan Dincă: Câte puţin din toate… Spectacolul prezintă un Paris normal, cel de toate zilele, un Paris al artiştilor necunoscuţi, unul al îndrăgostiţilor de pretutindeni sau al unei boeme accesibile. Am vrut să aduc pe scenă un Paris cu parfum de epocă, cel pe care îl vedem în fotografiile sepia, un amestec de superfluu cu profund, de grotesc cu apetisant, de fermecător şi inaccesibil uneori, un oraş al damelor uşoare, al mahalalei cu ştaif şi al amestecului dintre real şi turistic…

După Broadway-Bucureşti, Paris, mon amour este al doilea spectacol-colaj la Teatrul Naţional de Operetă. Ce aduce nou acest gen de spectacole pentru spectatori?
R.I.D.: Cred că aduce şansa de a asculta o muzică live, pe care spectatorii nu ar putea-o asculta decât dacă ar vizita ţările de unde vin acele spectacole sau fragmente muzicale. Şi, în acelaşi timp, aduce o creştere a interesului pentru spectacolul muzical, pentru trăirile intense pe care autorii lui le induc. Mai mult decât atât, un spectacol de acest gen oferă posibilitatea de a simţi farmecul specific al unei alte culturi şi de a identifica fragmente muzicale foarte cunoscute, pe care poate le-am ascultat sau le-am auzit întâmplător, dar nu am ştiut de unde fac parte.

Spectacolul este un colaj de chansonete celebre, care evocă o perioadă aparte a Parisului. Cum a fost recreată atmosfera boemului Paris? Cum au fost construite personajele?
R.I.D.: Parisul este irepetabil. Atmosfera creată este Parisul nostru, al fiecăruia. Mai degrabă, ne-am pus în pielea spectatorului care vrea să simtă o emoţie, nu să vadă o copie fidelă a Parisului. Şi ne-am lăsat purtaţi de muzică, de costume, de coregrafie, într-un dans al emoţiei, care trebuie să cuprindă privitorul. Parisul nu trebuie idealizat. El nu este un loc frumos şi atât. Este un loc viu, unde se întâmpla foarte multe lucruri, şi bune şi rele, şi desuete şi înălţătoare.
Cât despre personaje, ele sunt construite în funcţie de situaţia pe care muzica, frazarea muzicală şi uneori versurile o presupun. Sunt adăugate frânturi de viaţă şi sunt aduşi în faţa spectatorilor reprezentanţi ai unor tagme, ai unor zone şi ai unor mentalităţi.

Spectacolele-colaj, cum este şi Paris, mon amour, riscă uneori să devină prea fragmentate. Care este povestea din spate, care “leagă” personajele între ele?
R.I.D.: În cazul specific al acestui spectacol, am căutat un singur fir epic: acela pe care un turist, în cazul nostru spectatorul, îl poate percepe vizitând Parisul – secvenţele de viaţă pe care le vede, cu legăturile lor fireşti, cu planuri paralele şi determinări specifice. Paris, mon amour este, dacă vreţi, o serie de secvenţe de viaţă, înfăţişate în planuri paralele: în faţă se iubesc doi îndrăgostiţi, în spate, un artist moare, în timp ce o florăreasă vinde flori oamenilor aşezaţi la cafenea.

Paris, mon amour include nu doar muzică şi dans, ci şi momente de mimă sau numere de magie. Cum sunt ele integrate în povestea spectacolului?

R.I.D.: Se integrează firesc, la fel ca toate celelalte elemente. Este exact ca în viaţă. Este, aşa cum am spus, o călătorie prin Paris, unde la tot pasul, în fiecare piaţă, lumea zâmbeşte şi aplaudă micile scenete ale mimilor sau, într-un cabaret, unde atmosfera este întreţinută şi de numere de magie. În Paris, se poate întâmpla orice.

Parisul este, poate mai mult decât orice, un oraş al simbolurilor, care îl compun şi care îl definesc – Turnul Eiffel, Moulin Rouge, Montmartre, Champs Élysées etc. Cum sunt folosite aceste simboluri în spectacol?
R.I.D.: Am folosit aceste simboluri, dar transfigurate, atât scenografic cât şi coregrafic sau regizoral. Există elemente specifice, dar nu am urmărit să le afişăm ca atare, ci doar în modul în care noi, realizatorii spectacolului, le înţelegem.

Paris, mon amour este primul spectacol de repertoriu desfăşurat în foaierul teatrului. De ce a fost ales acest spaţiu?
R.I.D.: Am ales foaierul teatrului ca loc de desfăşurare pentru a crea o senzaţie de intimitate şi de participare. Am urmărit, în primul rând, crearea unei atmosfere relaxate şi relaxante pentru spectatori şi am vrut să le oferim posibilitatea de a experimenta, pentru câteva ore, atmosfera din cabaretele pariziene, de a bea un pahar cu şampanie sau de a gusta o tartă cu caviar în timp ce savurează “spectacolul”. Am pus ghilimele “spectacolul”, pentru că nu este vorba efectiv de un spectacol, ci de un tip de “performing“, de un eveniment “creator de atmosferă” şi nu de un show.

Ce aduce nou spectacolul pe scena culturală românească?
R.I.D.: Nu cred că aduce nimic nou şi nici nu îşi propune să aducă, de altfel. Noutatea lui este în cadrul spectacolelor abordate de Teatrul Naţional de Operetă, pentru că aduce un anume tip de diversitate. Pentru spectatori, pe de altă parte, spectacolul urmăreşte să devină o experienţă, mai mult decât un spectacol, o seară de neuitat alături de iubite sau soţii. Nu cred că este un gen de spectacol “de familie”, ci este un spectacol pentru cei îndrăgostiţi, pentru un el şi o ea, într-o seară romantică la o cafenea de pe o stradă pariziană.

Interviu cu Lucian Vlădescu, dirijorul şi realizatorul orchestraţiei pentru spectacol

Ideea reorchestrării, în cazul unor lucrării muzicale atât de celebre şi de îndrăgite, reprezintă, pentru orice muzician, pe lângă provocarea de a pune amprenta personală asupra lor, ci şi o responsabilitate crescută, aceea de a păstra parfumul specific epocii în care au luat naştere. În acest sens, ce fel de abordare aţi ales şi în ce direcţie înclină balanţa dintre conservare şi inovaţie muzicală?
Lucian Vlădescu: Atunci când orchestrez o lucrare muzicală, nu mă gândesc să păstrez un echilibru stilistic între vechi şi nou, ci mai degrabă mă gândesc la abordarea timbrală sugerată de linia melodică, în principal, şi de păstrarea şi apoi, dacă este cazul, de diversificarea structurii armonice şi formale.

La spectacolul Paris, mon amour, o provocare suplimentară a constituit-o păstrarea unei concepţii unitare în cromatica timbrală şi conceptuală, fiind vorba de 22 de şlagăre care fac parte din patrimoniul cântecului francez şi universal.

Chanson-ul a luat naştere într-o perioadă extrem de tensionată din punct de vedere politic şi social (perioada celor două războaie mondiale) şi, cu toate acestea, el emană un aer degajat, simplu, romanţios şi foarte cantabil. Dincolo de această aparenţă, ce credeţi că îl face atât de longeviv de-a lungul timpului?
L.V.: Cred că este vorba de o fericită îmbinare între genialitatea creatoare a unor compozitori şi personalitatea covârşitoare a unor interpreţi unici (Maurice Chevalier, Yves Montand, Edith Piaf, Gilbert Bécaud, Charles Aznavour şi alţii).

Chanson-ul este un gen muzical despre care aproape toată lumea a auzit ceva sau, cel puţin, a avut ocazia să-l asculte, măcar întâmplător. Ce anume face din acest gen o importantă parte din literatura muzicală universală şi ce ar trebui să ştie despre el, în linii mari, spectatorii?
L.V.: Cred că rezonanţa lui în literatura muzicală este dată de o îmbinare fericită între coordonatele muzicale şi textul poetic, dar şi de accesibilitatea în alegerea unor teme legate de situaţii şi locuri specifice, de genul “Champs Élysées”, “Pigalle” sau apariţia unor genuri originale şi, evident, geniul unor mari interpreţi.

Din pleiada de cântăreţi care umpleau străzile Parisului în perioada dintre cele două războaie, s-a remarcat, poate mai mult decât oricine, o tânără fără studii muzicale, dar cu o voce răsunătoare – Edith Piaf. Ce credeţi că a determinat succesul imens pe care l-a avut atunci, ca şi acum, această voce emblematică a Franţei?
L.V.: Răspunsul la această întrebare necesită cu siguranţă o analiză profundă şi amplă a fenomenului. Întrebarea îmi stârneşte, însă, asociaţii de idei legate de apariţia unor interpreţi exponenţiali şi în alte spaţii culturale, cum este Maria Tănase în România sau Frank Sinatra la americani, deci fenomenul nu este singular.

Paris, mon amour este povestea Parisului boem al cafenelelor, al cabaretelor, al artiştilor şi, în fond, al oamenilor de atunci şi de acum. Ce rol joacă muzica, chansonetele, ritmurile alerte ale can-can-ului în atmosfera Parisului de atunci şi ce rezonanţă au ele astăzi?
Perenitatea acestor creaţii muzicale nu poate fi pusă în discuţie deoarece ele aparţin tezaurului muzical francez şi universal.

Legat de punerea în scenă a spectacolului Paris, mon amour, doresc să subliniez reverberaţiile emoţionale degajate de orchestrarea ideatică imaginată de regizorul Răzvan Ioan Dincă, reverberaţii care se constituie într-un contrapunct subtil la o muzică nepieritoare.

Interviu cu Sabina Spătariu, realizatoarea decorului pentru spectacol

Este prima dată când realizezi decorul unui spectacol. Cum este trecerea de la grafica pentru materiale publicitare la “grafica” unui decor de teatru? În ce sens diferă? Care sunt provocările?

Sabina Spătariu: Trecerea de la afiş la decor – inexprimabil în cuvinte. Este foarte greu să treci de la proiectul pe hârtie, care este o utopie totală, la un obiect concret şi funcţional. Cred că “funcţionalul” mi-a ridicat cele mai mari probleme. Într-o imagine, utopia este frumoasă, absurdul creează mister. Într-un decor pur şi simplu nu se poate construi. Este posibil ca o mare parte din elementele de decor să pară absurde şi aici intervine distanţa care încă desparte proiectul pe hârtie de obiectul de decor.

Cum se reflectă ideea spectacolului – Parisul boem, Parisul cafenelelor, al cabaretelor în construcţia decorului? Care sunt elementele specifice?
S.S.: Nu există elemente specifice, mai degrabă specificul reiese din atmosfera ansamblului de obiecte. Este un Paris posibil, nu neapărat concret şi real. Am pornit de la vizionarea a mii de poze din diferite epoci cu Parisul – strada, cabaretele, amintesc aici de “L’Enfer” şi “Le Ciel”, bistro-ul cu mese în stradă şi altele. Mi-am permis o mică interpretare a unui cabaret imaginar atunci când am conceput pantoful. Nu cred că există neapărat în Paris un moment cu pantoful, dar mi-ar plăcea să existe.

Construcţia decorului este strâns legată de construcţia personajelor şi a costumelor. Cum s-au completat cele două elemente în cazul spectacolului Paris, mon amour?
S.S.: Cu ajutorul lui Răzvan am reuşit să depăşesc distanţa de la un simplu proiect pe hârtie până la un obiect de decor. Cred că a fost un act de mare curaj din partea lui să mă lase să mă desfăşor, în limita posibilităţilor mele de înţelegere a ceea ce ar putea fi un obiect de decor.

Spectacolul se desfăşoară într-un spaţiu destul de neconvenţional, cu multiple provocări de natură tehnică sau de amplasare. Cum ai reorganizat spaţiul din foaierul teatrului pentru spectacol?

S.S.: Cred că de data asta a fost un atu faptul că nu am experienţă. Cred că m-a ajutat să nu intru în panică. Pe de altă parte, de data asta şi mesele spectatorilor fac parte integrantă din decor, nu există o delimitare strictă scenă – spaţiu pentru spectatori. Tocmai asta este şi frumuseţea acestui spectacol, spectatorul într-un anumit grad face parte din Parisul pus în scenă. La fel, şi orchestra nu este mascată ci, împreună cu scena şi spectatorii, constituie un tot unitar care este acest spectacol.

Oana Ban (realizatoarea costumelor pentru Paris, mon amour)

“Costumele reprezintă o lume eclectică, stilizată a anilor ’30. Neavând un text, doar muzica, pornind într-un mod abstract, cu o listă de caractere arhetipale şi după nenumăratele discuţii cu Răzvan, am început să mă documentez şi să caut un limbaj estetic care ne aminteşte de acea perioadă şi care poate avea o anume adresabilitate şi azi. Ceea ce m-a interesat cel mai mult a fost să redau o viziune care se apropie de burlesc, care să creeze o lume aparte, proprie, viscerală.”

Paris, mon amour
Regie: Răzvan Ioan Dinca
Dirijor şi orchestraţie: Lucian Vlădescu
Coregrafie: Florin Fieroiu
Costume: Oana Botez
Decor: Sabina Spătariu
Maestru de cor: Gabriel Popescu
Asistent maestru de cor: Răzvan Luculescu
Asistent coregrafie şi coregrafie can-can: Marius Grosu
Cu participarea magicianului Andrei Teaşcă (Teatrul de Magie)
Asistente de magie: Cristina Strecopitov şi Ştefania Bănică
Cu: Oana Rusu/Adriana Butoi, Silvia Sohterus, Bianca Ionescu, Alexandra Savu, Daniel Eufrosin, Marius Olteanu, Florin Budnaru, Cătălin Petrescu, Daniela Vlădescu, Gladiola Niţulescu, Ernest Fazekas, Tina Munteanu, Eugenia Ilinca, Matei Nicolescu, Dorina Velicu
Ansamblul de balet: Diana Ferencz, Cristina Osiceanu, Delia Şerban, Monica Strat, Andreea Toma, Andrei Ciobanu, Marius Grosu, Marian Horhota, Relu Stoian
Grup coral: Carmen Angheloiu, Cristina Giurgiu, Cristina Georgescu, Alina Mihăescu, Ana Maria Moldoveanu, Cristina Staniloiu, Alois Dobos, George Matei, Marius Meragiu, Răzvan Rusu
Mimi: Eduard Adam, Adrian Nour
Orchestra Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian”

via agenda.liternet.ro

S-ar putea să-ţi placă şi:

1. Paris, mon amour – Teatrul Naţional de Operetă 29-30 aprilie
2. Paris: Expoziţia Călin Alupi la Paris
3. KOZ Architects : Centru sportiv, Paris
4. ShortsUP via PARIS @ Jet Set
5. Retrospectivă Lucian Freud @ Centre Pompidou, Paris

Musical de Gérard Presgurvic
După piesa omonimă de William Shakespeare
Regia: KERO® – Kérenyi Miklós Gábor
Traducerea: Ernest Fazekas
Dirijor: Balázs Stauróczky
Maestru de cor: László Kéringer, Gabriel Popescu
Coregrafia: Eva Duda
Decor: Bela Gotz
Costumele: Rita Velich
Light Design: Peter Somfai
Partener coproducție: Teatrul de Operetă și Musical din Budapesta
Cu: Jorge (George Papagheorghe)/Mihai Moş/Vlad Robu, Simona Nae/Diana Niţu, Adina Sima/Neli Niculae, Georgiana Mototolea/Amelia Antoniu, Claudia Măru Hanghiuc/Raluca Stoica, Daniel Iordăchioae/Cătălin Petrescu, Adrian Nour/George Călin, Filip Ristovski/Victor Bucur, Ernest Fazekas/Oliver Popa, Florin  Budnaru/Matei Chioariu, Mihai Bisericanu/Andras Demeter, Stefan Popov/Orest Pîslariu și Baletul, corul şi orchestra TNOID

Musicalul creat de Gérard Presgurvic, având la bază piesa lui Shakespeare, a avut premiera pe 19 ianuarie 2001, la Paris. Cunoscând un succes imens, musicalul a fost montat în Canada, Antwerp, Londra, Amsterdam, Budapesta, Szeged, Moscova, Viena, Seul şi Taipei, fiind tradus în numeroase limbi, printre care flamandă, engleză, maghiară, rusă sau germană. În Ungaria, spectacolul a avut premiera în 2004 și încă se mai joacă cu același succes, cu bilete rezervate cu multe luni în avans. Până în acest moment, spectacolul a fost văzut de peste 5 milioane de spectatori, cu un record de vânzări de albume de peste 7 milioane de copii.

În România, Romeo & Julieta a avut premiera în aprilie 2009 și este primul musical pop-rock prezentat de către o instituție profesionistă de teatru musical din România. Spectacolul este o premieră din mai multe puncte de vedere, fiind și prima montare a acestui musical în România, Bucureștiul înscriindu-se astfel pe harta numeroaselor țări unde a repurtat un imens succes la public.

Pornind de la celebra poveste de dragoste scrisă de William Shakespeare, Romeo et Juliette: de la Haine à l’Amour (titlul francez) nu se abate de la intriga originală, însă o poziționează și o traduce în zilele noastre. Romeo și Julieta sunt doi tineri care trăiesc într-o dramă universal valabilă, transmisă publicului prin ritmuri de pop-rock, cu versuri accesbile și reconoscibile în limbajul tinerilor de astăzi. Gérard Presgurvic rescrie versurile lui Shakespeare și introduce pop-ul și rock-ul într-o adaptare modernă a celebrei piese de teatru. Tot el spune despre Romeo și Julieta: “Este cea mai romantică și tragică piesă din istoria literaturii. Este greu să găsești un subiect mai bun pentru un musical bun. Are toate ingredientele necesare: ură, dragoste, neînțelegere, destin, moarte, nuntă, libertate. Dincolo de toate acestea, am încercat să folosesc această poveste pentru a descoperi sentimente noi, dar universal valabile, în mine și în ceilalti.”

Producţia acestui spectacol reprezintă a doua colaborare cu Teatrul de Operetă din Budapesta (după Văduva Veselă), fiind parte a programului Opereta Deschisă ce presupune parteneriate pe termen lung cu instituţii din străinătate, schimburi de experienţă şi rezidenţe culturale.

Bilete disponibile in reteaua magazinelor VreauBilet din Unirea Shopping Center et.2, Casele de bilete VREAUBILET.ro din cadrul galeriei comerciale Carrefour Baneasa, Pasajul Universitatii – Agentia Trident Touring, la Sala Palatului si online prin www.vreaubilet.ro.

S-ar putea să-ţi placă şi:

1. Paris, mon amour – Teatrul Naţional de Operetă 29-30 aprilie
2. Trilogia Postspectacol @ Teatrul Naţional
3. Prima stagiune de vară la Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu
4. “Piateta”, in premiera la Teatrul Evreiesc de Stat
5. Luna aprilie la Centrul Naţional al Dansului. Şi nu-i o păcăleală

Evenimentul va avea loc marţi, 2 martie 2010, ora 18:30, în foyerul galben al Operei Naţionale Bucureşti. Spectacolul “Amadeus”, traseul unui destin necruţător, care ţine de biografia marelui compozitor, îi va avea în distribuţie pe actorii Marius Bodochi în rolul Salieri şi Răzvan Oprea, în rolul lui Mozart.

Partiturile muzicale vor fi interpretate de soliştii ONB Simonida Luţescu (soprană), Mihaela Işpan (mezzo-soprană), Şerban Cristache (tenor), Vasile Chişiu (bariton) şi Marius Boloş (bas), acompaniaţi de pianista Lidia Butnariu, care a asigurat şi pregătirea muzicală, şi cu participarea cvartetului de coarde „Resonance” al ONB.

Directorul muzical al spectacolului este prof. dr. Dan Ardelean, iar dirijorul spectacolului  este Ciprian Teodoraşcu. Costumele au fost concepute de Anca Cernea şi realizate de Romaniţa Iovan şi Mihaela Drafta, iar decorurile au fost create de Divrician.

Un proiect Fundaţia Ileana Mustatza în colaborare cu Opera Naţională Bucureşti. www.fim.arts.ro.

S-ar putea să-ţi placă şi:

1. Spectacole U.N.A.T.C. în premieră la Opera Naţională Bucureşti – …Before The End After…
2. Opera Naţională Bucureşti sărbătoreşte Ziua Europei şi Ziua Europeană a Operei
3. Gala de balet 2010 la Opera Naţională Bucureşti de Ziua Internaţională a Dansului
4. Spărgătorul de nuci la Opera Naţională Română din Iaşi
5. ShortsUp MUSICOLOGY @ Opera Nationala