====== Salvador Dali ====== Salvador Felipe Jacinto Dali I Domenech, cunoscut mai târziu lumii artistice ca Salvador Dali, s-a născut pe 11 mai 1904 în micul orăşel Figueres, Spania, situat la poalele Pirineilor, la aproximativ 30 de kilometri de graniţa franceză cu Catalonia. {{ :pictura:pictori:picturi-dali-salvador:foto-salvador-dali.jpg|}}Fiul unui notar, Dali şi-a petrecut copilăria în Figueres şi la Cadaques, unde familia mergea adesea în vacanţă; acolo generoşii părinţi i-au construit şi primul său atelier. Va locui mai târziu împreună cu soţia sa, Gala, în Portul Lligat din apropiere, iar multe dintre tablourile sale vor fi o mărturie a iubirii sale pentru Spania. Dali atribuie "dragostea sa pentru tot ce e împodobit si extravagant, pasiunea pentru lux şi îmbrăcămintea orientală", unei auto-proclamate descendenţe arabe; el pretindea ca strămoşii săi au origini maure. Imaginaţia lui Dali nu cunoştea limite, la fel şi comportamentul său megaloman şi neobişnuit, cu care atrăgea atenţie asupra sa. Acest lucru îi obosea uneori pe fanii săi şi îi irita pe critici, căci excentricităţile sale atrăgeau câteodată mai multă atenţie decât arta sa. ---- Dacă la 6 ani dorea să ajungă bucătar, un an mai târziu se credea Napoleon, dar pasiunea pentru pictură începe să devină mistuitoare. Începe să ia cursuri de desen din 1916, primele sale tablouri fiind influienţate de impresionism şi de pictura spaniolă a secolului al XIX-lea, apoi de futurismul italian, până in 1920. Trece prin majoritatea curentelor şi tehnicilor artistice, iar in cele din urmă, dupa ce intra la Academia de Arte Frumoase “San Fernando” din Madrid, îşi gaseşte propriul sau stil - suprarealist. Îşi dezvoltă o tehnică aparte, caracteristică întregii sale opere, bazându-se pe crearea unor extraordinare efecte de iluzie optică şi, mult mai târziu, foloseşte tehnici stereografice. În anii '20 poate fi găsit în compania scriitorului Federico Garcia Lorca, “poetul morţii nefaste”, cel mai bun prieten al adolescenâei lui Dali, a cineastului Luis Buñuel şi a unui grup de anarhişti. Se întâlneşte la Paris cu Picasso şi André Breton, şeful mişcării suprarealiste, după ce este dat afară de la Academie pentru agitaţie în rândul studenţilor şi conduită necorespunzătoare. Primul său tablou suprarealist datează din 1928 (“Le miel est plus doux que le sang” - "Mierea este mai dulce decât sângele"), iar Juan Miró îl determină să intre în rândul grupului suprarealist parizian. Începe să devină cunoscut în lumea întreagă când trei din pânzele sale, incluzând “The Basket of Bread” - "Coşul cu pâine" - (acum aflată în colecţia Muzeului Dali), au fost expuse la a treia expoziţie anuală internaţională, la Pittsburg-1928. Salvadore concepe împreună cu Buñuel două filme suprarealiste: Un chien andalou (1929) şi L'age d'or (1931), a căror primă difuzare la Paris provoacă un însemnat scandal. Producţiile pictorului din această epocă devin din ce în ce mai suprarealiste, caracterizate printr-o alianţă dintre tehnica naturalistă, clasică, dusă la extrem şi o tematică bizară şi iraţională. Tot în anul 1928, Dali o întâlneşte pe Gala Eluard, aflată într-o vizită împreună cu soţul ei, poetul Paul Eluard, în Cadaques. Ea va deveni iubita, muza, managerul şi principala inspiratoare a lui Dali. Va apărea pretutindeni în opera artistului drept “Galarina” (1944-1945),“Leda Atomică” (1949) sau “Galateea” (1952). În 1934, Dali şi Gala se vor căsători civil şi vor face prima lor călătorie în America. Dali devine, încet-încet, liderul mişcării suprarealiste şi pânza sa “Persistenţa memoriei” (1931, Muzeul de arta moderna - New York) este cea mai cunoscută lucrare suprarealistă. Inspirat de metoda suprarealistă de scriere automată, care opune intenţiei artistice conştiente asociaţii libere de idei dictate de subconştient, Salvador Dali îşi dezvoltă propria sa metodă paranoico-critică, definită de el însuşi ca fiind o "metodă spontană de cunoaştere iraţională onirică pentru interpretarea critică a asociaţiilor viziunilor de nebunie". Dali, influenţat de teoria psihanalizei enunţată de Sigmund Freud (pe care îl şi inâilneşte în 1938), creează ăn deceniile patru-cinci ale secolului pânze înfăţişând creaturi fantasmagorice, scene contradictorii şi absurde, abundând de simboluri şi tinzând să zugrăvească oniricul: “La girafe en feu” - "Girafa în flăcări" (Muzeul de arta Bâle - 1935), “Ruines Ataviques après la pluie” (colecţie particulară Roma - 1936). Odată cu apropierea războiului, apoliticul Dali intră în conflict cu Breton şi grupul suprarealist din care va fi expulzat în anul 1934. Acest lucru nu l-a împiedicat să-şi expună lucrările la toate expoziţiile internaţionale ale decadei, declarând, plin de infatuare: “le Surrealisme c'est moi” - "Suprarealismul sunt eu". În 1940 este gata să treacă la o altă perioadă artistică, o nouă etapă, pe care o numeşte "clasică". Din anul 1940 până în 1948, părăseşte, împreună cu Gala, Europa, pentru a locui în Statele Unite. Dorinţa de a şoca şi de a se autoproclama geniu creşte până la extrem, fiind binecunoscute apariţiile sale excentrice şi comportamentul bizar. Astfel, însuşindu-şi "tehnica şocării", este văzut plimbându-se cu un tapir în lesă, coborând dintr-un automobil încărcat cu sute de conopide, ieşind dintr-un cub “metafizic’ etc. Alături de pictat, începe să scrie cărţi auto-biografice: Viaţa secretă şi Jurnalul unui geniu, semnificative secţiuni prin uriaşul orgoliu dalinian. Este timpul ca Dali să declare: "Singura diferenţă dintre mine şi un nebun este ca eu nu sunt nebun!" şi "Încă din fragedă copilarie, am avut vicioasa inspiraţie de a ma considera altfel decât muritorii obişnuiţi. Iată încă un lucru care este pe cale de a-mi reuşi." Succesul lui Dali devine binecunoscut tuturor, determinându-l pe André Breton să-l denumească Avida Dollars. După 1945, obsedat de diferite teme ştiinţifice, istorice sau religioase, studiindu-i pe Millet, Rafael şi Vermeer, pictorul creează noi capodopere ca “La tentation de Saint Antoine” (1946), “La Madone de Port Lligat” (1950), “Tête raphaëlesque éclatée” (1951), “Christ de Saint Jean de la Croix” (1951) - enunţând în paralel “Manifestul mistic”, “La cène” (1955), “Rose méditative” (1958), “La Decouverte de l'Amèrique par Christophe Colomb” (1959). Reîntors la credinţa catolică insuflată din copilărie, Dali se recăsatoreşte cu Gala, a doua ceremonie, religioasă, având loc într-o capelă la Girona, în Spania. Dali incepe să colaboreze şi la realizarea decorurilor, costumelor şi a diferitelor scene de teatru, balet şi film. Anii '60 sunt dedicaţi unor alte experimente, demonstrând noi metode de a picta folosindu-se de o puşcă, creând aşa-numita “Bomba a Apocalipsului”, dezvăluind capodopere de mari dimensiuni ca “La Bataille de Tètouan” (1962), “Tuna Fishing” (1966-1967), “La torero hallucinogéne” (1968-1970) caracterizate printr-o surprinzătoare bogaţie tematică si coloristică. În anul 1974, Dali deschide în Figueras Teatro Museo Dali, la data de 25 septembrie. Alături de creaţii proprii, sunt expuse pânze şi sculpturi ale prietenilor săi (Ernst Fuchs, Arno Brecker, Pichot). Concomitent, Dali realizează primele holograme, auto-denumindu-se Polyeder. Una din primele holograme înfăţişează un dublu portret al Galei: Angelus Gala. Cu ajutorul arhitectului Emilio Pèrez Piñero, Dali transformă teatrul din Figueras într-o “Sfântă Capelă cinetică”, o nouă propunere de artă dinamică, în concordanţă cu noua fizică. Urmează retrospective ale operei sale, la Paris şi Londra. În anii '80, Dali revine la teme mai vechi şi începe să-l studieze pe Michelangelo, în aşteptarea imortalităţii. Megalomania se transformă în umilinţă si şovăială, în teama de a muri, dar artistul încă încearcă, prin ultimele lui puteri, să penetreze secretele marilor maeştri. La 10 iunie 1982, Gala moare şi Dali rămâne singur. Încearcă să se sinucidă, de mai multe ori, sănătatea începând să i se şubrezească, progresiv. Ultimii ani ai vieţii şi-i petrece în Torre Galatea, in Figueras. În 1989, pe 23 ianuarie, pictorul suferă un atac de cord fatal, lăsându-şi întreaga avere (130 de milioane de dolari) şi lucrările statului spaniol. În mai acelaşi an o impresionantă retrospectivă are loc în Stuttgart, apoi în Zurich, iar în 1990 Muzeul de artă din Montreal deschide o expoziţie cu peste o sută de pânze semnate de Dali, iar altele 130 sunt expuse în Catalonia, în diferite localităţi. ---- Ca artist Salvador Dali nu s-a limitat niciodată la un singur stil, încercând să experimenteze totul. Creaţia sa, începând de la primele compoziţii impresioniste, urmate de tranziţia suprarealistă spre perioada clasică, dezvăluie un artist în continuă reinventare. Dali a realizat picturi în ulei, desene, acuarele, grafică, sculpturi, bijuterii etc. Indiferent dacă lucra urmându-şi propria inspiraţie sau respectând o comandă, Dali reuşea să transmită tuturor lucrărilor o complexitate artistică specifică. Mai presus de orice era un desenator desăvârşit, care a reuşit prin creaţiile sale să revoluţioneze arta. Viaţa lui Dali a însemnat artă, creaţie, extravaganţă şi în general depaşirea multor bariere artistice şi sociale. Grandomania sa este binecunoscută, ieşirile sale în societate fiind nelipsite de astfel de dovezi. O întâmplare hazlie este relatată de un cotidian new york-ez, petrecută într-o librărie din New York. Celebrul Salvadore Dali intră în aceasta librărie din New York şi cere un exemplar al cărţii sale "Viaţa secretă a lui Salvador Dali". Tânărul vânzător, recunoscându-l imediat pe distinsul client, s-a grabit să o aduca şi să o împacheteze, încercând să-şi stăpânească tremurul mâinilor. "Ai citit-o ?" l-a întrebat Dali. Când tânărul a recunoscut ruşinat că nu, Dali, cu un gest maiestuos i-a înapoiat-o, spunându-I "Păstreaz-o, este cadoul meu pentru tine. Vrei şi un autograf ?" "Sigur", a spus tânărul, care a despachetat volumul şi i-a întins maestrului un stilou. Dali a semnat cu volte ample şi i-a înapoiat cartea cu un zambet, înainte de a-şi lua la revedere. Abia când Dali era deja departe emoţionatul vânzător a realizat că maestrul nu plătise volumul. ===== GALERIE PICTURI - Salvador Dali ===== {{gallery>:pictura:pictori:picturi-dali-salvador?3&cache&130x130&crop}}