George Balş

Modest şi metodic, George Balş a trecut prin viaţă înconjurat de un nimb de tăcere. Încărcat de cunoştințe şi bogat în cele mai diverse deducţii, — produse rare ale unei formaţiuni încete, în care răbdarea a avut o parte hotărâtoare, — el dispare tocmai când toţi cei care îl cunoşteau aşteptau de la dânsul desăvârșirea unei opere de temelie. Căci nici o imagine nu poate reda cu mai multă realitate simbolul acestei realităţi decât hărnicia invizibilă a acelor lucrători care, în umbra săpăturilor şi în adâncimea tranşeelor de lut, asigură durata unui edificiu şi garantează posibilităţile de înălţare până la armonia bolţilor.

Inginer, deci tehnician, în înţelesul cel mai modern al cuvântului, el a colaborat în tinereţe la construcţia portului Constanţa şi a podului de la Cernavodă. Luând parte la conducerea unor lucrări însemnate şi ocolind deci birocraţia, care a stins la noi atâtea talente constructive, George Balş a putut parcurge acelaşi drum ca şi marele Choisy, ca şi Peret, ca şi Cerchez, adică acela al deducţiei formelor prin construcţie, ai frumosului prin util, al esenţialului prin necesar.

Locuind ani de zile într-o casă care se înălţa ca un post de veghe deasupra falezelor de la Constanţa, el a putut urmări progresul construcţiei portului, pe când Marea Neagră şi coastele uscate ale Dobrogei se desăvârșeau cu priveliştea lor severă, parcă înadins croite pentru dânsul, în care orice pitoresc se şterge, pentru a lăsa lu-minei grija celor mai neaşteptate miraje. Poate că acolo, între tratatele de arheologie, lucrările portului, cărţile de arhitectură şi săpăturile care puneau mereu la iveală sarcofage, statui şi ziduri de cetăţi, i s-a trezit pasiunea pentru arhitectură şi dorinţa de a călători. Călătoriile : capitol larg, în care lungile sale lecturi au fost controlate, în care s-a mărit valenţa noţiunilor sale, în care el a găsit destinderea şi singurătatea necesară unei vieţi de muncă prea dură. Roma şi Italia, Athena şi Grecia, Creta şi Arhipelagul, Siria şi coloanele de la Balbek, Alep şi ruinele cenuşii de la Calaad Siman, Antioh şi zidurile lui goale, în care înfloresc migdali pe locul dărâmatelor palate şi, mai aproape de noi, Constantinopole, Serbia şi Bulgaria au fost parcurse de dânsul cu mare luare-aminte şi cu înduioşarea unui pelerin.

Aflându-se într-un asfinţit de soare la Leordeni, pe acele terase care sunt făcute pentru a privi zarea peste freamătul vechilor copaci ai unui parc cu umbre adânci, împrejmuit de ziduri de cetate, cu porţi masive, privind rumeniul ultimelor raze așternându-se peste cărămizile uzate, a fost desigur surprins, şoptind : Leordeni-Hissar, înțelegând astfel într-un singur cuvânt şi nostalgia hoinărelilor sale exotice şi legătura spirituală care era între trecutul nostru, prezent în formele mândre şi modeste ale unui conac cu ferestre înalt arcate şi acel Orient imens şi fabulos plin de miresme, de poveşti şi de cântece. Leordeni-Hissar Casele : a zidit două la Plopeni, în acea vale surâzătoare a Teleajenului, neprihănită de nici un drum mai mare şi ferită de invazia „aurului negru“ pe o terasă deasupra râului şerpuitor, chiar pe malul râpei ; în jurul unei curţi interioare, se grupează viaţa unui conac, în a cărui structură se îmbină reminiscenţe arhaice şi necesităţi actuale. Odihnitoare şi simplă, cu proeminenţa unui cerdac de lemn şi un acoperiş de ţiglă, casa exprimă bine, desprinzându-i silueta pe o pădure de tineri stejari, viaţa liniştită şi familiară atât de plăcută lui. La Bucureşti, însă, era adevărata lui cetate „ou l'âme â sa tour monte“, după spusa Sf. Genevieve. Casa e concepută în funcţia unei mari camere de lucru, în care se înşiră una din cele mai bogate şi complete biblioteci particulare din ţară. Acolo primea, dar mai ales gândea şi lucra. între rafturile în care domnea o impecabilă ordine şi o fereastră largă, din care putea zări geometria colorată a unei grădini cu parter de muşcate şi largi peluze, a trăit la masa lui de lucru ore lungi de muncă, graţie cărora ne-a parvenit consistenta sa operă de inventariere, clasare, analizare şi sintetizare a vechilor noastre monumente, din care se desprinde spiritul ermeticilor legi ale foştilor maeştri.

A întrebuinţat, în studiul celor trei mari volume consacrate artei moldovene, metoda şi delicateţea unui botanist. Ar fi studiat cu siguranţă Muntenia la fel, dacă ar fi avut timp, …dacă ar fi trăit. A început cu Moldova, fiindcă acea îmbinare a spiritului occidental şi oriental, luptând pentru rezolvarea unei teme, acel suflu gotic care spiritualizează formele bizantine, îi apăruseră în simbolul lor ca una din problemele esenţiale ale istoriei noastre artistice. Şi el este întemeietorul acestei istorii. Luând mănăstirile şi bisericile noastre ca documente, le-a clasat ; întrucât construcţii, le-a studiat tehnica, ca obiect de artă, frumuseţea şi înţelesul. A stabilit înrudiri pe baza unor certitudini, pe care, în urmă, le-a demonstrat cu o infailibilă probitate ; a dedus similitudini, a trasat drumul influenţelor şi a marcat jocul de flux şi reflux al civilizaţiilor vecine sau depărtate asupra noastră ; a situat arta noastră bisericească în genialitatea constelaţiilor artistice, ocolind fanteziile şovinismului şi iluziile regionaliste, într-un cuvânt, a lăsat o metodă, care este esenţa operei sale, metodă care, continuată şi în alte regiuni ale ţării, ne va ajuta la cunoştinţa mai precisă a României ca realitate artistică.

La Probota, în acea nostalgică parte a Moldovei, în acea măreaţă ctitorie a lui Petru Rareş, unde mândria şi evlavia au colaborat întru înălţarea celei mai spiritualizate arhitecturi din câte sunt pe tot întinsul ţării noastre, George Balş a avut revelaţia însemnătăţii artei moldoveneşti, care trebuia să devină ideea centrală a operei sale.

Având însă o excepţională idee a datoriei, el a vrut, dincolo de familie, să-şi servească ţara în mod continuu, independent de evenimente. A jucat un rol hotărâtor în organizarea Crucii Roşii şi, înainte de război, tot el a studiat şi executat sanatoriul de tuberculoşi (C.T.E.) de la Techirghiol, unde copiii rahitici sau suferinzi de tuberculoză osoasă îşi găsesc vindecarea, graţie activităţii neobosite şi însuşirilor de organizare a Doamnei Balş.

O lungă lipsă de odihnă l-a răpus. A fost dus la groapă numai de oameni al căror suflet era răscolit de acele sfâşietoare, fragile şi efemere sentimente care, cutremurându-ne, sunt singurele freamăte perceptibile ale veşniciei.