DECLARAŢIA PRIMULUI CONGRES INTERNATIONAL DE ARHITECTURĂ MODERNĂ, 1928

Arhitecţii subsemnaţi, reprezentând grupurile naţionale de arhitecţi moderni, afirmă unitatea lor de vedere asupra concepţiilor fundamentale ale arhitecturii şi asupra obligaţiilor profesionale faţă de societate.. Ei insistă în special pe faptul că „a construi“ este o activitate elementară a omului, strâns legată de evoluţia şi dezvoltarea vieţii umane. Destinul arhitecturii este acela de a exprima orientarea epocii.

Operele arhitecturale nu se pot înălţa decât din prezent.

Ei refuză, deci, categoric să aplice în metoda de lucru mijloacele care au putut ilustra societăţile trecute ; ei afirmă astăzi necesitatea unei concepţii noi asupra arhitecturii, satisfăcând exigenţele spirituale, intelectuale şi materiale ale vieţii actuale. Conştienţi de perturbările profunde aduse structurii sociale de către maşinism, ei recunosc faptul că transformarea ordinii economice şi a vieţii sociale determină, inevitabil, o transformare corespunzătoare a fenomenului arhitectural.

Intenţia care îi reuneşte aici este aceea de a ajunge la armonizarea necesară şi imediată a elementelor existente în prezent, reașezând arhitectura într-un cadru specific ei, anume cel economic şi sociologic ; astfel, arhitectura trebuie smulsă de sub autoritatea sterilizantă a Academiilor conservatoare de formule ale trecutului.

Animaţi de această convingere, ei declară că se asociază şi că se vor sprijini reciproc pe plan internaţional în vederea realizării propriilor aspiraţii, din punct de vedere moral şi material.

Economie generală

1. Noţiunea de arhitectură modernă presupune legătura dintre fenomenul arhitectural şi cel general economic.

2. Noţiunea de „randament“ nu implică o producţie ce furnizează un profit comercial maxim, ci o producţie care cere un efort de muncă minim.

3. Necesitatea celui mai eficace randament este consecinţa inevitabilă a situaţiei de sărăcie în care se află, în totalitate, economia.

4. Producţia cea mai eficace decurge din raţionalizare şi standardizare. Raţionalizarea şi standardizarea acţionează direct asupra metodelor de lucru, atât în arhitectura modernă (concepţie), cât şi în industria construcţiilor (realizare).

5. Raţionalizarea şi standardizarea reacţionează în trei moduri :

— Ele cer arhitectului concepţii care aduc o simplificare a metodelor de lucru pe şantier şi în uzină.

— Ele semnifică, pentru întreprinderile de construcţii, reducerea corpului de meserii; ele conduc la folosirea unei mâini de lucru mai puţin specializate, îndrumată de un personal cu o înaltă capacitate tehnică.

— Ele aşteaptă de la beneficiar (adică de la cel care comandă casa sau care o locuieşte) o revizuire a exigenţelor sale, în sensul unei readaptări la noile condiţii ale vieţii sociale. O asemenea readaptare se va manifesta, de acum înainte, prin reducerea anumitor necesităţi individuale, devenite astăzi fără temei, iar avantajul acestor reduceri va favoriza satisfacerea, cât mai deplină, a necesităţilor, în prezent comprimate, ale celor mulţi.

6. Distrugerea muncii artizanale ca urmare a dizolvării corporaţiilor este un fapt împlinit. Consecinţa fatală a maşinismului a condus la noi metode industriale, diferite şi adesea opuse acelora specifice muncii artizanale.

Concepţia arhitecturală era inspirată, până nu demult, datorită învățământului academic, de metodele artizanale şi nu de noile metode industriale. Această contradicţie explică profunda dezorganizare a artei de a construi.

7. Trebuie neapărat ca arhitectura, părăsind concepţiile învechite legate de munca artizanală, să se sprijine, de acum înainte, pe modalităţile actuale ale tehnicii industriale, chiar dacă o asemenea atitudine ar trebui să conducă la realizări cu totul diferite de acelea ale epocilor trecute.

Urbanism

1. Urbanismul este organizarea funcţiunilor vieţii colective ; el se manifestă la fel de bine în aglomerările urbane ca şi la sate. Urbanismul este organizarea vieţii în toate ţările. Urbanizarea n-ar putea să fie condiţionată de pretenţiile unui estetism prealabil : esenţa sa este de ordin funcţional.

2. Acest ordin cuprinde trei funcţiuni : locuirea, munca, destinderea (menţinerea speciei). Obiectivele sale esenţiale sânt : ocuparea solului, organizarea circulaţiei, legislaţia.

3. Raporturile dintre suprafeţele de locuit, suprafeţele plantate (incluzând şi sportul) şi suprafeţele de circulaţie sânt dictate de mediul economic şi social. Fixarea densităţilor populaţiei stabileşte ierarhizarea necesară. Împărţirea haotică a solului, rezultând din vânzări, speculaţii, moşteniri, trebuie să fie abolită printr-o economie funciară colectivă şi metodică. Această regrupare a solului, baza prealabilă indispensabilă oricărui urbanism, trebuie să cuprindă repartizarea echitabilă între proprietari şi comunitate a beneficiilor plusvalorii rezultând din lucrările de interes comun.

4. Reglementarea circulaţiei trebuie să cuprindă toate funcţiunile vieţii colective. Intensitatea crescândă a acestor funcţiuni vitale, întotdeauna controlată de datele statistice, afirmă supremaţia fenomenului circulaţiei.

5. Mijloacele tehnice actuale, care se amplifică neîncetat, reprezintă însăşi cheia urbanismului. Ele implică şi propun o transformare totală a legislaţiei existente ; această transformare trebuie să fie paralelă cu progresul tehnic.

Arhitectura şi opinia publică

1. Astăzi este necesar ca arhitecţii să exercite o influenţă asupra opiniei publice, făcând-o să cunoască bazele noii arhitecturi. Opinia publică, prin efectele nefaste ale învățământului academic, are o concepţie greşită asupra locuinţei. Adevăratele probleme ale locuinţei sânt ascunse în spatele unor pretenţii sentimentale cu totul artificiale. Problema locuinţei nu a fost încă pusă. Clientela, ale cărei exigenţe sânt motivate prin numeroase manifestări străine de adevărata problemă a locuinţei, în general nu ştie să-şi formuleze decât foarte prost dorinţele. Opinia publică este dezorientată. Astfel, arhitectul nu satisface deloc condiţiile normale de locuit. La nivel naţional, această ineficientă conduce o cheltuială imensă spre o pierdere sigură. Se creează această tradiţie a casei scumpe care privează o mare parte a populaţiei de o locuinţă sănătoasă.

2. Prin educaţia din şcoală, un mănunchi de adevăruri elementare ar putea constitui fundamentul unei educaţii casnice (de exemplu : economia generală a locuinţei, bazele curăţeniei şi semnificaţia sa morală, efectele luminii solare, pagubele penumbrei şi ale obscurităţii, principiile igienei, raţionalizarea întreţinerii casnice, utilizarea mobilierului, folosirea mecanicii în viaţa casnică etc.).

3. Un asemenea învățământ ar avea ca efect formarea de generaţii cu o concepţie sănătoasă şi raţională asupra locuinţei. Aceste generaţii (viitoarea clientelă a arhitectului) ar fi capabile să pună problema locuinţei.

Arhitectura şi raporturile sale cu statul

1. Arhitecţii moderni, având voinţa fermă de a munci după noile principii, nu pot considera academiile oficiale şi metodele lor cu tendinţe estetizante şi formaliste decât nişte instituţii care împiedică progresul.

2. Aceste academii sânt, prin definiţie şi prin funcţiune, conservatoare ale trecutului. Ele au stabilit dogmele arhitecturii după metodele practice şi estetice ale perioadelor istorice. Academiile viciază, încă de la început, chiar şi vocaţia arhitectului. Punctul lor de vedere este fals şi consecinţele de asemenea.

3. Deci, pentru a asigura prosperitatea ţării, statele trebuie să scoată predarea arhitecturii de sub influenţa academiilor. Trecutul oferă cu precizie lecţia că nimic nu stă pe loc, că totul evoluează' şi că, prin progres, se înaintează.

4. Statele, renunțând, de acum înainte, să mai aibă încredere în academii, trebuie să revizuiască metodele de învăţare a arhitecturii şi să se preocupe de această problemă aşa cum se preocupă de toate problemele având ca obiect dotarea ţării cu organismele cele mai productive şi cele mai avansate.

5. Academismul determină statele să cheltuiască sume considerabile pentru construirea edificiilor monumentale, opuse unei bune exploatări, afișând un lux perimat în detrimentul sarcinilor celor mai urgente ale urbanismului şi ale locuirii.

6. În această ordine de idei, toate hotărârile statului care, sub o formă oarecare, tind să influenţeze arhitectura printr-o orientare pur estetică sânt un obstacol al dezvoltării sale şi trebuie combătute cu energie.

7. Noua atitudine a arhitectului prin care el ţine să se situeze, prin propria-i voinţă, în mijlocul realităţilor economice face ca orice titlu oficial de protecţie să fie de prisos.