AIR - Love 2

Greu de crezut, dar au trecut 11 ani de cand doi tipi francezi cucereau lumea cu albumul Moon Safari. Nicolas Godin si Jean-Benoît Dunckel.

Si-au luat numele de la Amour, Imagination, Rêve iar acesta este al 6 – lea album de studio al lor. Desi discul este mult sub asteptari, trebuie sa remarca, ca duo-ul poate fi considerat unul din cei mai ferventi utilizatori ai Moog-ului in zilele noastre (cel putin in muzica electronica pop).

Desi aparent compozitiile lor ar putea fi incadrate in “galeata” pop –ului usurel, francezii reusesc sa adauge muzicii comerciale valente cat se poate de inedite, ghiveciul astfel rezultat fiind unul care se poate consuma cu multa incredere si de “conaisseurs” dar si de marea masa a urechilor de pe aceasta Planeta.

Piesa care a anuntat acest disc (fiind oferita la download pe gratis), Do the joy, deschide oarecum inspirat aceasta insiruire de piese compuse parca pentru coloana sonora a unui film SF, iar Love nu reuseste sa tina prea sus pretentiile.

Si asta pentru ca de la trupa care ne-a daruit perle in trecut de genul Kelly watch the stars, asteptarile sunt mult mai mari. Nici cea de-a treia piesa So light is her footfall nu are darul de a surprinde in mod prea placut.

Una din piesele care iese oarecum din monotonie este energica Be a Bee. Si totusi, daca aceasta n-ar beneficia de sound-ul modern ar putea fi asemanata oarecum cu „Music to watch girls go by“ al lui Andy Williams.

Missing the day are darul de a plictisi din nou iar ceea ce urmeaza, Tropical Disease, este fara indoiala cel mai neinspirat moment al discului. Aproape sapte minute de sound-uri nereusite e prea mult, mai ales in ultima parte cand si vocea reuseste sa enerveze la culme.

Heaven's Light are caracteristici asemanatoare, dar Night Hunter parca mai aduce culoare combinatiei stilistice. Din pacate nici aici nu scapam de monotonie si chiar daca la start piesa promite mult, pe parcurs reuseste sa se dezumfle complet.

Single-ul lor care a figurat si in clasamente Sing, Sang, Sung este o piesa reusita, dar fara aceea “scanteie” care a ajutat ca Air sa devina un nume de referinta in muzica franceza a zilelor noastre.

Eat my beat vrea sa arunce discul mai spre zona disco – funk si intr-o oarecare masura reuseste acest fapt. Dar nu la nivelul asteptarilor, ma vad nevoit sa repet.

Penultima melodie You can tell it to everybody are acelasi aer de melancolie si o linie interesanta, iar finalul numit African Velvet nu “prinde” nici el bine, pecetluind un disc dezamagitor pentru una din cele mai inovative trupe ale ultimilor ani.

Oricat as cauta printre cele 12 melodii, nici pomeneala de Kelly watch the stars. Discul schiopateaza si la capitolul texte, acestea fiind cat se poate de neintelese si adesea murmurate.

Nu as putea afirma raspicat ca e un disc de doi lei: pur si simplu nu are in el magia acelui Moon Safari, care i-a facut celebri. E drept, de atunci muzica franceza ne-a mai imbogatit urechiusele cu Daft Punk, Cassius, Phoenix, Vitalic sau Justice, deci concurenta-i mare.

Categoric cei doi francezi au nevoie ca cineva sa-i scuture. Sa-i ia de guler nitel, sa-i mai plimbe si pe altundeva fiindca se pare ca nostalgia prezenta din plin pe strazile Parisului ii face sa bata pasu pe loc.

Pentru cine nu a auzit niciodata superbele piese Sexy Boy, Kelly watch the stars sau Cherry Blossom Girl se prea poate ca acest disc sa fie incadrat la categoria downtempo nostalgic “de ascultat in serile lungi de iarna“. Pentru ceilalti, Love 2 este o dezamagire.