Camillo Sitte
Camillo Sitte spunea: “strada ideală este o gaură închisă, impresiile sunt limitate de câmpul vizual”. Viziunea lui era un oraș într-o lume mică, ca o matryoshka. Scrierile lui, care revelau complexul urban compozit, venea constant cu surprize pentru locuitori și îi dădea lui o dinamică specială pe parcurs. Spațiul trebuie să fie în același timp imprevizibil și divers, un scop pe care îl poți atinge prin dezvoltare organică, adaptarea la formele pământurilor, la răsăritul de soare și climat. Ne simțim mai bine dacă nu ținem ideea de infinit departe de noi. Imaginile din orașele deșertice din Nevada din America, cu acea nesfârșită făclie de nimic, e descurajator și deprimant. Acest tip de oraș părăsit este folosit în mod unic de către Goran Dukic în filmul “Wristcutters: O poveste de dragoste” ca să ilustreze o variantă metaforică a Iadului.
Chiar și așa, aplicarea modelului culturalist prezintă o serie de dificultăți în combinarea realităților secolului în care trăim: un așa model, cu “drumuri de măgăruși” (Corbusier), nu este sustenabil pentru transportul public modern sau nevoile traficului de mare viteză. Totodată, expansiunea orașului peste granițele sale îl forțează să se depărteze de formele de relief care îi dădeau acel șarm al lui și să ajungă la rutele plate, neinteresante.
În “Utopia”, Thomas Morus prezintă, marcat de un vizionarism impresionant, fortăreața ideală care pare să fie o combinație de culturism și progresism. Casele curg cu un front comun și sunt deschide naturii prin grădini generoase. Există competiții în comunitate în care grădinarii păstrează vie comunicarea și relațiile în concordanță cu filosofia culturii. Chiar dacă nu este un oraș verde, Amauroton are un procent uriaș de verde. Planul fortăreței denotă o legătură cu divizarea romană a orașelor pe două axe, cardo și decumanus. Cele patru cartiere rezultate de aici au piața lor centrală, înconjurată de mai multe forme de case, o divizie de funcționalitate care se transformă, de-a lungul anilor, în funcție de progresia cetății. Orașul, care operează după modelul socialist al bunurilor comune și diviziunilor în funcție de nevoie, își împarte funcțiile între anumite clădiri și secțiuni. Există astfel clădiri standard pentru catering public, dar și pentru sănătate, spitalele fiind ținute în afara orașelor pe motive de sănătate. Idei despre un oraș ideal.