Mihai Eminescu
Primul obiectiv de-a lungul rutei sale este dat de către clădirea principală a Universității “Alexandru Ioan Cuza”, o adevărată oază de învățare. Aceasta, prin orientarea paralelă cu strada, crează o axă perpendiculară concluzionând cu Clădirea B a universității, un alt edificiu important (cel puțin mărimea este, dacă nu valoarea arhitecturală). Caracterul ascendent al mișcării duce la o reînviere graduală a clădirii ca și când importanța ei imensă ar fi prea mult și prea brutală pentru a fi prezentată deodată. În același timă, aceasta pare a fi pusă deoparte pentru a face loc pentru intrarea în scenă a elementului principal al axei – Parcul Copou.
Acest parc, chiar dacă nu are materialitatea unei clădiri, reușește să devină principalul personaj aici. Reușește asta prin mai multe conotații pe care le are cu istoria orașului dar mai ales prin conexiunea dintre parc și cel al cărui statuie se uită la noi și ne ghidează spre începutul procesiunii de pe deal – Mihai Eminescu, omul care a oferit și primit mai mult decât oricare altul în acest loc de vis.
Datorită înălțimii la care este așezat și datorită perspectivei pe care pădurea o oferea cândva peste fosta piață Ieșilor, parcul poate fi considerat un univers în sinea sa, o escapadă de moment din oraș.
Și totuși, indiferent de cât de mult ne dorim această plecare, adevăratul șarm al Iașiului este dubios, simbioza dintre Parcul Copou și Iași fiind una imposibil de rupt. Iași nu ar fi orașul pe care îl cunoaștem fără acest Parc Copou, nu ar avea aceiași putere simbolică fără pădurea lui protectivă.
Ruta continuă cu alte monumente și spații verzi, statui și alei, pentru a se termina într-un mod nu foarte plăcut. Astfel, considerăm că parcul se încheie la finalul axei.
Așa cum am arătat în aceste câteva rânduri, Iașiul nu este deloc sărac de semne și simboluri, de elemente care să atragă și să ghideze ochiul uman, de locuri care te fac să tragi aer adânc în piept și să te bucuri de arome și miresme. Și asta nu este tot, este doar cea mai verde fațetă a Iașiului, care are mult mai multe de oferit celor care au cu adevărat “ochi” să “vadă”.