Descendența Arhitectului
Descendența arhitectului ni se dezvăluie printr-un studiu al vieții scriitorului nostru grozav. Criticii istorici, care vin din descendență transilvăneană, au urmărit de la 1774 dezvoltarea lui genealogică în zona rurală a Moldovei.
“Naratorul”, care a fost crescută ca o fată bisericoasă de către părinți, îi pune chiar ea data nașterii: 1 martie 1837. Nică a lui Ștefan Petrea – Ion Ștefănescu, așa cum apare în catalogul școlii generale din Târgu Neamț, va semna din 1885 cu numele dat de mama lui: Ion Creangă.
În vara lui 1859, frumosul tânăr dus pe la biserică se însoară cu foarte tânăra Ileana, fiica preotului Giorgiu. La final de 1860, când lumea se bucura de prima universitate din România, soția deaconului îi dădea naștere lui Constantin. Neînțelegerile parentale au dus la destrămarea casei în 1867, când Ileana avea doar 22 de ani, iar Costache învăța carte de la tatăl său.
Încă de la începuturile lui, Ion Creangă își pregătește copilul pentru o viață de intelectual, fără a uita de limba germană. Viena, atunci în trecuturile lui, a fost un pol spiritual care l-a iluminat din punct de vedere cultural. Personalitățile vremii și familiile prospere i-au trimis copiii la școală.
Despre cel care va deveni tatăl arhitectului, scriitorul George Călinescu se pronunță fără scrupule: Constantin, totuși, nu avea niciun dar special și, cu și mai multă învățătură, i-a fost inferior tatălui său…
Trebuie menționat că în 1877 Constantin, pe atunci la 17 ani, a plecat voluntar în Războiul de Independență. Va fi trimis acasă după câteva luni, după insistențele tatălui său pe lângă oameni importanți.
De la pantofarii din Transilvania la opincarii din Moldova și la băiatul cu profesor neamț, o școală militară, invitații la Maiorescu, protectori iluștrii, studii la Viena, drumul vieții a fost lung.
În viața tânărului student ofițer, chiar și Eminescu a fost invitat să îl observe. Acesta intervine alături de amicii lui ca să îi trimită copilului bani pentru nevoi extraordinare. Zilele grele sunt acum istorie. În 1880 Costache Creangă, proaspăt locotenent în marină, merge prin Trieste într-o uniformă impunătoare. Revine de acolo la o garnizoană din Galați, însă se trezește de multe ori că stă în București, așteptând o trimitere la Brest, o destinație de schimb cu Babadag și Giurgiu.
Greutățile sentimentale nu îl ocolesc. De aici, nevoia și cererea de bani pe care le face către tatăl său revin, la fel ca și spre unii junimi ai vremii. În 1882 Costache pare așezat la casa lui. Îi cere tatălui său hărți și dicționare pentru a studia monografia Dobrogei.