Henriette Delavrancea

 

În primul an, printre cele puține colege – sub 20 de ani – fetele, inclusiv Henriette Delavrancea și Mărioara Ioanovici, erau expecții.

 

La clasa primului an pentru “secțiunea pregătitoare”, profesorul de arhitectură era Ciortan Station (1876-1940) care preda ordinea, după care mici compoziții. Cursurile teoretice aveau suport bun: Dimitrie Bungețeanu, un fizician excelent și matematician, trata formulele ca pe creaturi vii; arhitect-inginerul Nae Mihăescu l-a învățat statistică grafică, iar directorul școlii E. Pangrati l-a învățat geometrie descriptivă și beton armat. 

 

Branch, foarte atent la ore, mergea cu buzunarele pline de creioane, notițe despre formate inimaginabile și propriile lui încercări. Nimeni nu era scutit de glumele sale bune, dar mereu malițioase pe alocuri.

 

Bine îmbrăcat și arătând mai matur decât era, acesta a sărit odată pe geam într-un copac pentru a-și amuza colegii, dar era chiar și așa un om retras. La început practica îl subjuga și pierdea ore în șir la laborator, încălzind totodată mâncarea pe care o aducea de acasă.

 

La laboratoarele din anul doi, care aveau loc la parter, studenții predau desenele în acuarelă proaspăt realizate, cu flăcări din ziare. Câteodată celebrau finalul de proiect cu petreceri inofensive. De la primul etaj de peste drum, directorul de la ziarul Universul îl chema pe Pangrati, care îl chema pe Ciortan să vină de la etajul 3, unde se țineau laboratoarele bobocilor, după care urma circul. Însă cum studenții nu uită, Creangă a început să îl batjocorească pe managerul proiectului său “Ciortocrapul”. Când au descoperit accidental telefonul cu și fără fir, Creangă și-a dezvoltat un talent din a lucra cu cărbune, cu desene obscene. Telefonul funcționa ca de obicei și Pangrati apărea, care a preluat postul de preparator pentru trei săptămâni, expulzându-l pentru două săptămâni. 

 

Creangă mai venea totuși la școală. Branch, care ținea cuvântări fără noimă, nu își uita niciodată descendenții iluștrii. Horia, crescut în sărăcie din cauza extravaganțelor tatălui, nu rata niciodată șansa de a face mișto de el, arătându-i latura noncornformistă.

În 1914-1915 și 1915-1916 Horia era un student în bătaia puștii geniului Dadilov. Însă rămâne pasionat de arhitectură și este interesat să meargă la școală. Aici vine des, în uniformă marțială și bocanci, toate punându-i în valoare corpul rotund. Își menține nivelul ajutând pe alții cu proiecte de arhitectură clasică – a studiat stilurile antic și real – consultă Les Envois de Rome, și își dă cu părerea la soluții finale.

Când România intră în război, între 14 și 27 august 1916, noul locotenent în rezervă pleacă pe front, mărșăluind cu plutonul pe Șoseaua Kiseleff. Este însoțit la Băneasa de către colegii săi entuziaști – printre care și un văr – Henriette Delavrancea și Lucia Dumbrăvescu. A mai stat față în față cu celebrul scriitor la examen la liceul Dimitrie Cantemir. S-au găsit notițe la testul de matematică, pentru că altfel nu l-ar fi putut rezolva. Mai târziu s-a aflat că problema era tradusă prost din franceză. Desigur, cei care au gândit corect au luat note mari. H. Delavrancea a luat 10 la oral, fiind lăudată pentru talentul ei matematic. Adevărat, calcula ea mai târziu, în primele sale case, elementele betonului armat.

Ține minte cum Horia și alții o băteau cu bulgări în pasajul Imobiliara, în drumul ei între cele două școli: “Mă simțeam de parcă aveam 10 ani pe atunci” iar mai presus de asta nu eram nici însoțită așa cum erau altele.

De la început, Horia i-a cerut să fie vecini la tablă, iar aceștia au discutat compozițiile clasice împreună. 

În anul doi, la desene, s-au lovit de o temă nefastă: un cenzor. Henriette – Cloșca, așa cum Ciortan Station a numit-o – nu părea că are inspirație. Apare și “omul militar”: Ah, nu, nu poți… Nu ai mâncat și de-aia nu apare cenzorul… Să facem ceva! Branch începe să aducă plăcinte calde și vin rece. Acesta încearcă să o convingă să se lase de trecutul ei grav de după desen și aici se descoperă obiectul sacru în splendoarea lui.

La mijlocul anului școlar 1915-1916, Creangă arată o înclinație specială spre Lucia Dumbrăveanu, Lucus. Aceasta era susținută de un sens artistic deosebit. Avea intuiția unui pictor, dar nu era obișnuită să mențină un efort constant, preferând să lucreze în stil de atac.

Lucia a încântat lumea, dovedind mereu o autoritate deliberată. L-a influențat și pe Ion Creangă, fratele cel mic, cu porecla Cuțu, pentru că, în ciuda neplăcerilor cauzate pentru fratele mai mare, o urma peste tot. Horia, care nu s-a oprit din a ghida – câteodată prea zelos, nu vroia să devină un mentor, nu își dorea să fie un “model”.

Horia nu adora lucrul bifat doar să fie bifat. Câteodată se făcea prea confortabil, când călărea canapelele de la Cafeneaua Capșa, cum făcea Brâncuși atunci când poposea prin București. Părea bine educat și intenționat când îi făcea cadouri Luciei. Totodată, amândoi nu agreau convențiile normale și mai ales să primească sfaturi.

Când Horia pleacă pe front, ajunge în Rusia în timpul Revoluției pentru mai bine de un an. Se întoarce în 1917, găsindu-l pe Catul Bogdan – la Arhitectură de asemenea din 1915 – și alți foști colegi de școală vechi, cu unitatea la Huși.